miercuri, 28 aprilie 2010
Campania “Salvează o viaţă de câine. Adoptă!” a luat naştere din iniţiativa a patru tineri inimoşi, Elida Cremene – redactorul şef al ziarului Rondul, Florin Staicu – directorul editorial al ziarului Tribuna, Răzvan Marcu – realizator de emisiuni la Antena 1 Sibiu şi Bogdan Brylynski – editorul ziarului Sibiu Standard. Primăria Municipiului Sibiu a fost extrem de receptivă la iniţiativa celor trei ziarişti şi a sprijinit toate acţiunile întreprinse în această campanie.
Ideea campaniei a apărut din stufoşenia creierului creativ purtat cu atâta mândrie de Andy Ghişoiu, angajatul, patronul şi sufletul companiei de creaţie AGG Production. El a venit cu ideea, el a venit sloganul şi cu machetele pe care deja le cunoaşte toată lumea. “Lizuca şi Patrocle“, “Căţeluş cu părul creţ”, machete care le puteţi vedea aproape în fiecare zi în ziarele locale sibiene.
Aveam cap, dar n-aveam trup şi picioare. Aşa că am dat, printr-o întâmplare de-a dreptul fericită, de asociaţia pentru protecţia animalelor “Animal Life“. O mână de oameni despre care inimoşi e puţin spus. Iar împreună cu ei, ne-am pus pe treabă. Am cules căţei de pe stradă, i-am îngrijit, i-am hrănit şi i-am spălat, le-am făcut reclamă şi apoi i-am oferit spre adopţie. În mai puţin de un an de zile am găsit stăpâni pentru mai bine de 100 de câini. Apogeul s-a consumat la Târgul de Crăciun, când am găsit căsuţe pentru 30 de căţei şi vreo 8 pisicuţe.
Va place asa? Va place sa vedeti cainii aratand astfel|?
Câinele din imagine a fost bătut crunt, de o bestie cu chip de om, în cartierul Cireşica. Băut şi fără nicio jenă, bărbatul a bătut câinele cu un ciocan. L-a lovit de peste 20 de ori în cap, până a reuşit să îi spargă capul şi să îi scoată un ochi. Şi asta în faţa mai multor copii care priveau înmărmuriţi cum omul îi căra ciocane în cap câinelui. Animalul este sterilizat şi după spusele vecinilor este un căţel foarte blând. Dar a făcut greşeala să intre în spaţiul verde din jurul blocului şi n-a mai reuşit să găsească spărtura prin gard înainte să intre în ghearele acestei bestii. continuare
marți, 13 aprilie 2010
Au o frumusete rara
Husky-ul siberian este si el un caine considerat a face parte din grupul cainilor de munca. La origine, au fost utilizati de locuitorii din Siberia, astazi indeplinind fara probleme rolul de caini de companie, de vedete ai expozitiilor de profil sau participand cu succes la cursele de caini.
nu este un caine foarte pretentios
Cainele este cunoscut pentru temperamentul sau linistit
luni, 12 aprilie 2010
STOP TORTURARII
De ce ma lovesti? De ce ma injuri? De ce ma gonesti? Razi de mine pentru ca nu sunt cum esti tu? Ma chinui pentru ca ai necazuri acasa si nu stii cum sa scapi de nervi? Te inteleg…dar…ma doare.De ce te uiti asa la mine? Incerc doar sa-ti explic. De ce ai privirea asta rea? De ce razi? NU! AAAU!!! Nu mai da…te rog!! De ce alergi dupa mine daca vezi ca fug? Sunt neajutorat. Lasa-ma..nu..da-mi drumul. Ma sufoci. Nu pot sa respir cand imi faci asta. AAAU!!! De ce ma si lovesti? Ce am facut sa merit rautatea ta? Nu faceam altceva decat sa imi caut un culcus undeva. Si apoi te-am vazut. Si am cautat intelegere. AAAUUU!!! Esti rau. Dar nu te urasc. Da-mi drumul. Te implor. Lasa-ma sa plec sa-mi ling ranile..Nu voi mai veni in fata ta niciodata. AAAAUUUU!!! De ce dai mai tare? De ce te inveseleste durerea mea? Ma simt slabit. Nu mai da. De ce dai in continuare? Nu vezi ca doare? Nu vezi ca mor? Da…mor…mor singur…sufocat..torturat si fara vina…AAAAAAUUUUU!!!
ATENTIE
ATENTIE !!! Pentru toti iubitorii de animale: nu accepati sa dati bani in avans pentru tranzactii cu animale daca nu aveti cum sa verificati existenta animalului sau detinatorul coanimale: nu accepati sa dati bani in avans pentru tranzactii cu animale daca nu aveti cum sa verificati existenta animalului sau detinatorul...
Cand faceti si voi o protectie a animalelor si in Romania?
Foarte simplu : nu le mai manca, in felul asta salvezi 90 de vieti de an ! Devino vegetarian si adopta un nou stil de viata, mai sanatos si mai benefic pentru mediu. In acest fel, nu numai ca salvezi animelele din farfurie, dar si pe cele ale caror habitate sunt distruse an de an pentru a se crea noi spatii de ferme, pasunat, industrie. Daca inca mai crezi ca la ferme vacutele, porcusorii si puii sunt fericiti si alearga in voie pe o pasune din Alpii elvetieni, uita-te aici ca sa vezi si varianta reala.
Adopta un caine de pe strada sau de la adaposturi. In acest fel, sustii activ scaderea numarului de animale de pe strada, si pe de alta parte, descurajezi canisele si crescatoriile de animale. Nu uita ca si din cauza comertului cu animale, milioane de caini mor in fiecare an in adaposturi !
Care e animalul?!?
Nu purta blana sau piele. Animalele nu au fost lasate pe pamant pentru a ne umple sifonierul. Traim in sec. XXI, au fost descoperite materiale atat de performante si ale caror calitati sunt atat de avansate, incat putem pe drept cuvant spune ca nu mai avem nevoie de blanuri sau de piei care sa ne apere de frig ori de precipitatii. Blana e un lux, si inca unul inutil : ai mai purta blana daca ai stii ca in China, vulpile sunt jupuite de vii si apoi lasate sa agonizeze pana mor, uneori ore intregi ?! Daca raspunsul e da, atunci ar trebui sa consulti un psihiatru…Adevarul e ca nicio fiinta n-ar trebui sa sufere, cu atat mai putin sa plateasca cu viata, pentru mofturile stupide ale alteia : cum ar fi sa tii 2 ore pe tine o haina de blana…Nu fii barbar !
Cumpara produse care nu au fost testate pe animale. Daca nu stii ce sunt experimentele pe animale si ce urma lasa ele pe acestea, poate ar fi bine sa te uiti aici. Te simti bine stiind ca fiinte nevinovate au murit in chinuri pentru ca tu sa folosesti crema X, ori ti-ar mai da mana sa arunci cutia cu detergent pe jumatate goala, daca ai afla ca 200 de iepuri au fost arsi de vii pentru a se afla toxicitatea produsului ? Sunt liste cu firme/ produse cruelty-free (netestate), e atat de simplu sa afli care sunt ele, ca a nu te interesa de asta e o dovada de ignoranta crasa si de prostie perversa.
Nu sustine folosirea animalelor pentru divertisment : circurile, cursele de cai, caini, porci etc, coridele, show-urile de rodeo sunt manifestari barbare, care ar fi trebui sa ramana in Evul Mediu sau in Roma Antica. E o rusine ca in sec. XXI oamenii se mai amuza urmarind cum un taur e ucis cu sageti, ori cum un leu de toata frumusetea e obligat sa faca giumbuslucuri demne de un saltimbanc de catre un mustacios cu burta plina de bere. Asta inseamna circ !
Poarta-te civilizat si ajuta la schimbarea mentalitatii cu privire la animale : aduna mizeria facuta de catelul tau pe strada, nu te rusina sa iei o punguta si sa strangi ce a lasat el in urma, pentru ca nici tie nu ti-ar placea sa iesi intr-o dimineata din bloc si sa calci in ‘noroc’, ori copiii tai sa faca slalom printre rahatei de caine…Nu raspunde cu agresiune la agresiune ; daca un ‘binevoitor’ te admonesteaza, cu sau fara motiv, raspunde-i cu argumente, aminteste-i ca exista legi, ca exista institutii la care te poti adresa…insa nu perpetua razboiul dintre cei pro si cei anti-animale.
Actioneaza, nu sta ! Daca vezi un caine calcat de masina, du-l la vet, nu te grabi sa ajungi acasa ca sa umpli paginile forumurilor cu lamentari si ‘de ce nu vrea nimeni sa ma ajute’. Fa ce poti, cu ceea ce ai la-ndemnana ! Exista ambulante (unele gratuite chiar) pentru animale, asociatii si cabinete veterinare care trateaza animalele strazii gratis sau pentru foarte putini bani… pana la urma, daca vrei sa faci un bine, il faci, si punct. Where there’s a will, there’s a way…
Informeaza-te. Nu te lasa pacalit de promisiuni, reclame, stiri false. Adevarul e ca ceea ce se intampla acum cu animalele e dramatic ; actiunea nu mai sufera amanare, si cu cat mai multi & cu cat mai repede, cu atat mai bine. Cauta oameni care-ti impartasesc pasiunea, vorbeste cu ei, lasa-i sa te ajute si ofera la randul tau sprijinul pe care-l poti oferi. De unul singur e greu de crezut ca poti reusi. Sa mai zic ca unde-s multi puterea si rezultatele cresc ?!?
Informeaza-i pe ceilalti. Nu toata lumea stie ca animalele de ferma traiesc in conditii groaznice, ca au parte de cele mai teribile morti, ca puii de foca sunt ucisi cu parii pentru blana lor, ca animalele sunt jupuite de vii pentru ca moda cere haine de blana, ca in adaposturi cainii se mananca intre ei, in timp ce primarii isi numara nestingheriti banii… Multi nu stiu, si deci nu fac nimic in privinta asta. De aceea e datoria ta sa-i informezi : scrie, publica, vorbeste ! Raspandeste informatia, fa ca faptele sa fie expuse lumii intregi, nu lasa asemenea atrocitati sa se desfoasoare in spatele cortinei. Tacand, devii complicele lor.
Sustine miscarile de Protectia si Drepturile Animalelor. Semneaza petitii, doneaza daca iti da mana, fa munca de voluntariat daca ai timp, sau orice altceva ce crezi ca ar ajuta la crearea unor conditii umane pentru animale. Pana la urma, binele lor e binele nostru, si intr-adevar, o natiune care-si chinuie necuvantatorii e o natiune barbara. Nu perpetua raul. Nu uita ca ‘pentru ca raul sa triumfe, e suficient ca cei buni sa nu faca nimic.’
Cruzimea faţă de animale
CRUZIME RARA!
CRUZIME RARA! Omora cainii si ii ascundea in congelator!
O femeie de 62 de ani din Alabama a ajuns in arest, acuzata de cruzime impotriva animalelor. Politistii au gasit in frigiderul ei 43 de caini morti.
Femeia le spunea tuturor c-ar avea o crescatorie de caini, dar nu avea grija de animale. Agentii au gasit in curtea ei inca 30 de caini infometati.
Multi dintre ei n-au mai putut fi salvati de veterinari, pentru ca erau foarte bolnavi.
Share
Cel mai mic caine din lume! Lulu masoara numai 10 centimetri!
Un micro-chihuahua cu o personalitate gigant! Asa poate fi descrisa Lulu. Micuta catelusa, care mai are o sora si doi frati, nu a crescut deloc din momentul in care s-a nascut.